Pomii fructiferi columnari reprezintă o opțiune utilizată în pomicultura modernă, în special pentru spații mici, culturi intensive sau producții de nișă. Caracteristica principală a acestor hibrizi o constituie dezvoltarea verticală a coroanei, cu ramuri scurte, dispuse aproape de ax, ceea ce permite o densitate mare de plantare și întreținere facilă.
Particularități morfologice și genetice
Pomii columnari sunt rezultatul unor mutații genetice stabilizate prin selecție și hibridare, care mențin o dominanță apicală strictă și o distanță redusă între internoduri. Tipul de creștere determină forma caracteristică a coroanei, fără ramificații laterale dezvoltate.
Se utilizează portaltoi de vigoare redusă pentru a menține dimensiunile compacte și a favoriza intrarea timpurie pe rod. Majoritatea soiurilor disponibile prezintă o rezistență crescută la boli frecvente, cum ar fi rapănul, și o toleranță mai bună la ger, comparativ cu pomii clasici.
Specii și utilizări practice
Deși originile dezvoltării acestor tipuri de pomi au fost legate de măr (McIntosh Wijcik), în prezent există soiuri columnare și pentru păr, prun, cireș și piersic. În pomicultura urbană și periurbană, acești pomi sunt cultivați adesea în ghivece sau spații înguste, dar pot fi integrați și în livezi specializate, cu sistem intensiv.
Sunt potriviți pentru producție mică–medie, acolo unde mecanizarea este redusă, iar accesul manual este frecvent. Datorită dimensiunilor compacte, culesul este facil, iar lucrările de întreținere sunt mai puțin costisitoare.
Tehnologia de plantare
Pomii columnari pot fi plantați în câmp sau în containere, cu condiția ca amplasarea să asigure minim 6–8 ore de lumină solară pe zi și protecție față de curenți de aer.
În teren, gropile de plantare trebuie să aibă minimum 50 x 40 cm, iar distanțele recomandate sunt de 40–60 cm între pomi pe rând și 200–250 cm între rânduri.
Pentru cultivarea în ghivece, diametrul minim al recipientului este de 50 cm. Se asigură un drenaj bun, iar punctul de altoire trebuie poziționat deasupra nivelului solului.
Se recomandă folosirea unui tăvălug de susținere (tutor) pentru menținerea axului vertical, în special în primii ani.
Îngrijire și întreținere
Fertilizarea se face cu îngrășăminte cu eliberare lentă, aplicate primăvara. În lipsa acestora, se pot utiliza doze fracționate, adaptate în funcție de fazele de vegetație.
Irigația este necesară în special în perioadele secetoase, iar solurile nisipoase necesită udări mai frecvente. În cazul culturilor în containere, udarea trebuie monitorizată atent, iar după trei ani se recomandă transplantarea.
Pe timpul iernii, ghivecele trebuie protejate pentru a preveni înghețarea masei radiculare.
Tăieri și controlul vegetației
Pomii columnari necesită tăieri minime. La începutul primăverii, se pot efectua tăieri de întreținere prin eliminarea ramurilor uscate sau deformate. Nu se intervine asupra vârfului apical decât atunci când pomul atinge înălțimea dorită, de regulă 2,5–3 metri.
Merii columnari, în special, au o capacitate de autocontrol al creșterii ramurilor laterale, necesitând mai puțină intervenție comparativ cu alte specii.
Avantaje și limitări
Acești pomi oferă un bun randament pe suprafețe reduse, cu producții care pot varia între 5 și 10 kg de fructe pe pom la maturitate. Datorită formei compacte, permit cultivarea în spații atipice, inclusiv terase sau grădini urbane.
Pe de altă parte, randamentul pe hectar este mai scăzut față de plantațiile superintensive cu pomi clasici, iar durata de viață poate fi mai redusă. Investiția inițială este de asemenea mai mare, iar oferta de soiuri disponibile este limitată, în special la speciile mai puțin populare.
Tratat de pomicultură. Bădescu, Gh. și colab.
Pomicultură specială. Mitre, V., Sestraș, R., Mitre, I.