Carentele de macro si microelemente pot aparea in urma ploilor cazute in cantitati mari si duc la spalarea acestora in straturile mai profunde, dincolo de zona de inradacinare a plantelor.
Rapita de toamna este una dintre culturile cu consumuri mari de substante nutritive, avand cerinte specifice foarte ridicate. Dintre elementele principale, cele mai mari consumuri se inregistreaza in ordine, mai ales fata de potasiu (K₂O), fosfor (P₂O₅) si azot (N), apoi fata de sulf (SO3) si magneziu (MgO) dintre elementele secundare, precum si fata de bor (B), mangan (Mn) si molibden (Mo) dintre microelemente, acestea din urma avand o importanta recunoscuta pentru cultura de rapita. O mare parte dintre aceste elemente nutritive se regasesc in sol, dar pentru furnizarea acestora in cantitatile optime pentru rapita si in momentele critice de nutritie este necesara efectuarea analizelor de sol, in urma carora se va putea stabili programul de fertilizare optima, in functie de conditiile pedoclimatice ale zonei si de potentialul de productie al hibridului cultivat.
Pentru realizarea unei productii de seminte de 3.000-4.000 kg/ha, plantele de rapita au nevoie de:
- 120-140 kg K₂O;
- 70-90 kg P₂O₅;
- 80-180 kg N;
- 30-40 kg MgO;
- 40 kg S.
In general, absorbtia macro si microelementelor poate fi afectata de vreme, tipul de sol, starea si pH-ul acestuia si planta cultivata. Astfel excesul de potasiu si deficitul de azot pot determina dezechilibrul de magneziu din sol, la fel si pH-ul mic si cantitatea mica de humus a solului. In cazul aparitiei deficientelor de magneziu se recomanda aplicarea la sol a amendamentelor pe baza de dolomita sau aplicarea la sol a sulfatului de magneziu, precum si stropiri foliare cu ingrasaminte cu continut de magneziu. Simptomele deficientei de magneziu sunt reprezentate de aparitia clorozelor la frunzele senescente intre nervuri, care avanseaza dinspre varful si marginile limbului, impreuna cu nervura principala, spre baza frunzei (Fig. 1). In cazul unei carente severe, zonele clorozate devin rosii-maronii sau chiar violet, dupa care se necrozeaza.
Carenta de bor apare de obicei pe solurile mai acide. Pe terenurile unde se constata un nivel redus al continutului de bor se vor administra ingrasaminte si stropiri foliare cu fertilizanti ce contin bor. Simptomele survin tot la nivel foliar, unde frunzele tinere capata un aspect palid verzui spre rosiatic pe limb, iar intre nervuri apar pete pestrite galbene. Plantele prezinta un aspect de tufa, cu tulpini subtiri si internodii scurte, deseori goale, ce prezinta leziuni ondulate, necrotice. La nivelul inflorescentelor, gradul de fertilitate este scazut, datorita caderii florilor si bobocilor florali, iar numarul silicvelor si al semintelor este totodata redus. In perioadele cu umiditate excesiva, carenta de mangan poate fi prezenta pe terenurile usoare si permeabile, cele cu pH-ul peste 6,5 pana la alcalin, pe solurile turboase si cele pe care s-au aplicat in exces amendamente calcaroase. Tot la nivelul frunzelor tinere, atat intre nervuri, cat si pe intregul limb foliar, se pot observa pete clorozate, ce ulterior se necrozeaza. Aspectul de tufa cu internodii scurte si piticirea plantelor este un alt simptom evident al carentei de mangan. Inflorirea este intarziata, dezvoltarea silicvelor este una deficitara si insotita de intarzierea coacerii si evident a recoltarii. Simptomele deficientei de mangan pot fi confundate cu cele ale deficientei de sulf, doar ca in cazul manganlui, cloroza apare pe intregul limb foliar si nu incepe de la margini, ca in cazul carentei de sulf. Totodata deficienta de mangan se mai poate confunda si cu cea de fier sau magneziu, spre deosebire ca simptomele apar intotdeauna la frunzele tinere (in cazul manganului).
Dupa perioadele cu temperaturi scazute si mai ales la plantele tinere, se poate manifesta carenta de fosfor. Lipsa de fosfor din toamna va determina plantelor un sistem radicular slab dezvoltat, frunzele tinere fiind mici si inguste, de culoare inchisa, cu tente albastru-verzui si necroze pe marginea acestora (Fig.2).
Tulpinile raman subtiri, erecte, cu ramificatii putine si scurte. Ulterior apare desfrunzirea prematura, iar inmugurirea si inflorirea sunt intarziate. Deficitul de fosfor in sol conduce la o reducere drastica a recoltei de rapita. In toamnele reci si ploioase, carenta de fosfor poate fi impiedicata pe perioade scurte, prin aplicarea repetata de fertilizanti foliari cu fosfor, concomitent cu tratamentele cu produse pentru protectia plantelor.
ing. Lorena-Roxana Gurau
ICDPP Bucuresti