Toată lumea vorbește despre trifoi, în special despre trifoi roșu, și pe bună dreptate. Două surse de azot nu trebuie să lipsească de pe pășune – trifoiul și gunoiul de grajd!
Capacitatea trifoiului de a fixa azotul și de a reduce cerințele de îngrășăminte este un câștig clar într-un moment în care costurile sunt mari. În plus, oferă alte beneficii pentru cei care doresc să reducă costurile fără a afecta productivitatea.
Cum funcționează: Plantele de trifoi au nodozități pe rădăcini, unde bacteriile Rhizobia trăiesc și fixează azotul. Dacă nodulii au un interior roz-roșcat, acest lucru indică fixarea azotului.
1. Trifoiul roșu fixează azotul
De obicei, durează până la 12 luni după semănarea semințelor de trifoi roșu pentru ca fixarea azotului să aibă loc și numai în lunile mai calde. Ne așteptam la un aport de azot din luna mai. Dacă aveți 30% trifoi în pășune, ar putea fixa 150-250 kg N/ha pe an și puteți vedea 75-100 kg azot transferat culturilor din jur.
De asemenea, nu puteți trece cu vederea valoarea furajeră ridicată a trifoiului. Conținutul său ridicat de protein reduce stocurile de furaje cumpărate.
2. Un partener proteic ideal
Cu 18-20% proteine, trifoiul roșu completează energia oferită de iarbă. Stabilirea și creșterea sa mai lentă înseamnă că se completează bine cu raigrasurile perene și hibride, în special dacă cosim, ambele atingând stadiul ideal pentru însilozare în același timp.
Raigrass-ul italian cu creștere rapidă nu este un partener recomandat, deoarece se dezvoltă prea devreme, ceea ce face ca trifoiul să nu-și atingă potențialul maxim de producție.
Dacă vaca/oaia ar fi o rachetă, trifoiul roșu este combustibilul pentru rachetă! Este un furaj foarte gustos, cu randament ridicat, capabil să reducă dependența de proteinele cumpărate. Silozul mediu de trifoi roșu produce în mod constant 15-19% proteină brută, în comparație cu majoritatea silozului de iarbă, între 10-16%.
De asemenea, animalele beneficiază de enzima polifenol-oxidază găsită în trifoiul roșu, care protejează proteina în timp ce se deplasează prin rumen către abomas. Aici, abomasul este mai acid, permițând bacteriilor să se descompună și să folosească proteina mai eficient, rezultând o performanță mai bună. De asemenea, enzima încetinește descompunerea proteinelor în rumen, rezultând o absorbție mai mare per kilogram de substanță uscată.
Producerea de siloz de înaltă calitate ajută la reducerea costurilor de hrană în timpul iernii. Includerea trifoiului roșu în schema de siloz poate crește valoarea hranei, studiile arătând o creștere a producției de lapte de la vacile hrănite cu siloz de/pe bază de trifoi.
3. Rezistența la secetă
Pe măsură ce creșterea ierbii scade în lunile de vară, trifoiul își face treaba, ceea ce înseamnă că un amestec de trifoi în pășune oferă o aprovizionare constantă de furaje pe tot parcursul sezonului.
Un amestec de trifoi poate susține productivitatea în perioadele de creștere redusă a ierbii. De exemplu, atunci când ierburile încep să scadă atât în calitate, cât și în cantitate în timpul verii, amestecul de trifoi roșu, alb și hybridum înflorește. Conținutul de ME și proteine al trifoiului rămâne ridicat în acest timp, astfel încât poate lua locul altor furaje, ceea ce duce la economii substanțiale de costuri.
Trifoiul poate persevera acolo unde iarba nu poate, rădăcina lungă a trifoiului roșu făcându-l deosebit de tolerant la condițiile de secetă.
Un dezavantaj al semințelor de trifoi roșu în trecut a fost lipsa de persistență, dar noua generație de trifoi roșii depășec acest neajuns, durând cel puțin patru ani. Drept urmare, amestecul de trifoi roșu, alb și hybridum funcționează bine cu ierburi perene pe termen mediu și lung.
Expunerea și deteriorarea coroanei plantei poate reduce durata de viață a acesteia. Un pășunat ușor toamna este rezonabil, dar nu aș recomanda pășunatul trifoiului roșu în timpul iernii.
Oile de reproducție și berbecii ar trebui să fie ținuți departe de trifoiul roșu timp de șase săptămâni înainte de reproducere, deoarece conținutul său de fitoestrogeni poate scădea ratele de concepție.