Unul dintre principalii dăunători ai mazării, când plantele sunt la început de drum, este gărgărița frunzelor mazării (Sitona lineatus). Este o specie înrudită cu rățișoara porumbului (Tanymecus dilaticollis), ambele făcând parte din familia Curculionidae. Dacă ne uităm puțin la cum arată adulții celor două specii, putem vedea asemănări între ele, cu menținea că gărgărițele frunzelor mazării sunt mai mici (4-5 mm lungime) comparativ cu rățișoara, care poate ajunge și la 10 mm lungime. Foarte interesant este faptul că mazărea este o plantă repelentă pentru T. dilaticollis, în schimb este meniul principal al speciei S. lineatus, care face obiectul acestui articol.
Creșterea suprafețelor cultivate cu mazăre ar fi un lucru benefic, cu condiția ca această cultură să fie rentabilă pentru fermieri, dar mai înseamnă și o „masă bogată“ pentru gărgărița frunzelor mazării. La fel ca și „verișorii“ din cultura porumbului, atacul adulților acestei specii este periculos când mazărea se află în primele faze de vegetație. Dacă este o primăvară secetoasă (cum au fost cele din anii 2022 sau 2023), însoțită de temperaturi ridicate, atunci atacul este și mai păgubitor, tinerele plăntuțe de mazăre pot să piardă apa și apoi să se usuce. Pentru a se întâmpla acest lucru, este nevoie și de un nivel ridicat al populației dăunătorului. Atacul are loc și când plantele se află în faze mai avansate de vegetație, caz în care adulții rod marginal foliolele frunzelor, rosăturile având forma caracteristică a literei „U“ (în acest mod se recunoaşte cu uşurinţă în câmp atacul acestui dăunător).
Periculos poate să fie şi atacul larvelor, dar acesta survine când plantele de mazăre sunt într-o fază mai avansată de vegetaţie. Practic, larvele rod la început nodozităţile bacteriene apoi rădăcinile, făcând galerii adânci şi neregulate. În funcţie de intensitatea atacului (în cazul larvelor), plantele de mazăre fie stagnează în creştere, având o producţie diminuată, fie pot să se usuce în totalitate (caz mai rar întâlnit, pe scară largă).
Gărgărița frunzelor mazării prezintă o generaţie pe an, iernând ca adult în sol sau sub resturile vegetale, la o adâncime de câțiva centimetri. Când temperatura aerului depăşeşete 18°C și intensitatea luminii de 30.000 lucsi, adulţii ies din hibernare, părăsesc locurile de iernare, îndreptându-se spre locul unde sunt amplasate noile culturi de mazăre, fie prin zbor, fie prin deplasare la sol. În acest caz, există un plus față de Tanymecus dilaticollis, și anume adulții speciei S. lineatus au o capacitate mai bună de a zbura, comparativ cu „verișorii lor din porumb“!
Pe lângă mazăre, gărgărițele mai atacă alte leguminoase cum ar fi fasolea, soia, bobul, lucerna, trifoiul etc. Chiar dacă adulții nu distrug plantele, în cazul unui atac ridicat, suprapus cu o perioadă secetoasă, recolta poate scădea semnificativ. Spre deosebire de larvele speciei T. dilaticollis, al căror atac la rădăcinile porumbului nu are un impact economic semnificativ, în cazul larvelor gărgărițelor frunzelor mazării, atacul acestora la nodozități poate duce la scăderea cantității de azot fixată de cultura mazării și, în unele cazuri, la minusuri de recoltă.
În tehnologia de cultură a mazării de primăvară nu s-a pus accent pe combaterea acestei specii de insecte. Creșterea suprafețelor cultivate cu mazăre ar putea duce, pe viitor, la creșterea nivelului populațiilor gărgăriței frunzelor. Momentan nu există omologat niciun insecticid folosit pentru tratamentul semințelor mazării, în vederea combaterii dăunătorilor care pot ataca cultura, imediat după răsărit. În vegetație, se poate interveni cu insecticide de contact, în cazul în care presiunea de atac este ridicată, iar plantele de mazăre se află în faza de sensibilitate maximă față de atacul adulților acestei specii. Numai că s-ar putea să existe restricții de tratament al culturilor de mazăre, pe unele ecoscheme.
Un asolemant corespunzător, în care să fie incluse 6-7 culturi, ar putea limita nivelul populației acestei specii, considerate dăunătoare leguminoaselor pentru boabe. Din păcate, sortimentul de culturi din ferme este unul limitat, pe motiv de rentabilitate și din cauza lipsei pieței de desfacere. Pentru leguminoase pentru boabe, inclusiv mazărea ar trebui să exsite un sistem de zootehnie foarte dezvoltat. Din păcate, la noi în țară zootehnia este în declin.
De toate aceste aspecte trebuie să ținem cont când vorbim despre înverzire. Creșterea suprafețelor cultivate cu leguminoase pentru boabe (mazăre, fasole, linte, bob, soia), precum și cu cele furajere (lucernă, trifoi) este un lucru foarte benefic pentru fertilitatea solului și nu numai, dar este benefică și pentru speciile de insecte fitofage, care au „în meniul lor“ aceste culturi. Iar schimbările climatice, concretizate prin creșterea temperaturilor, favorizează, în general, insectele dăunătoare culturilor agricole, înclusiv pe cele care atacă leguminoasele pentru boabe, cum este cazul gărgăriței frunzelor mazării.
Este o sarcină dificilă să găsim un echilibru între avantajele obținute în urma creșterii suprafețelor cultivate cu mazăre și dezavantaje (creșterea rezervei biologice ale dăunătorilor acestei culturi), dar nu imposibil.
Foto 1 – Atac caracteristic al adulților speciei S. linetus la frunzele de mazăre, în forma literei „U“
Foto 2 – Atac al adulților speciei S. lineatus, la plantele de mazăre aflate în primele faze de vegetație
Foto 3 și 4 – Sitona lineatus, adult asemănător cu Tanymecus dilaticollis, dar cu dimensiuni mai mici
