Unele dintre cele mai eficiente procedee de întreținere a solului în livezi este înierbarea. Clima temperată, seceta, dar și gradul de eroziune a solului sunt doar câteva dintre cauzele care afectează structura pământului.
Înierbarea poate fi permanentă sau periodică, atunci când se ară şi se menţine câţiva ani ca ogor negru, după care se înierbează din nou. Înierbarea terenului se face în benzi, între rândurile de pomi. Menţinerea permanentă a ogorului negru este un alt mod de întreţinere a solului în livezi. Pământul este lucrat şi afânat, apa din ploi pătrunde cu uşurinţă şi ajunge repede la rădăcini. Solul care este afânat la suprafaţă împiedică evaporarea apei, rămânând aproape în întregime pentru pomi.
Pomii din livezile unde pământul este menţinut ogor negru formează mai mulţi muguri de rod şi dau recolte bogate. Totuşi, prin lucrarea permanentă a solului, în cazul ogorului negru se distruge structura lui. Pământul se bătătorește repede, iar apa şi aerul ajung mai greu la rădăcini. Pentru a preveni acest efect, toamna terenul se ară la adâncimea de 20-22 cm, în livezile de măr şi păr, la 15-18 cm și la 15-18 cm în cele de prun, cais, piersic, cireş, vişin şi de arbuşti fructiferi.
Arătura de toamnă nu se grăpează, brazdele şi bulgării opresc zăpada pe loc, sporind la creşterea cantităţii de apă din sol în primăvară. Arătura se va executa la 1,0-1,2 m de rândul de pomi.
Primăvara se face o lucrare de afânare a solului la 10-12 cm cu cultivatorul sau cu sapa pe toată suprafaţa, inclusiv sub coroana pomilor, după efectuarea tăierilor şi tratamentelor contra bolilor.
Vara, solul din livadă se mai lucrează de 4-6 ori, la 10-12 cm, după ploi, în aşa fel încât să nu fie buruieni şi pământul să fie afânat.
Culturi de acoperire
Cele mai bune culturi de acoperire pentru îngrăşământ verde în livezi sunt cele de toamnă-primăvară sau de vară, deoarece ele cresc şi se dezvoltă în perioadele în care pomii au nevoi mai mici pentru apă şi substanţe nutritive.
Pentru culturile de primăvară se recomandă: seradela, sulfina şi rapiţa; pentru culturile de vară: lupinul alb, lupinul galben, facelia, seradela, soia, fasoliţa, floarea-soarelui; pentru culturile de toamnă: secara, măzărichea păroasă, trifoiul şi rapiţa. Încorporarea plantelor în sol se realizează cu ajutorul grapei cu discuri şi cu plugul.
În prima jumătate a verii solul din livadă se menţine ogor negru. După încetarea creşterii lăstarilor, în a doua jumătate a verii, prin luna august, se însămânţează anumite plante agricole, de obicei furajere: mazăre furajeră, lupin galben, secară, timoftică. Aceste plante cresc până în toamnă, dau o masă verde importantă care se îngroapă în sol prin arătura de toamnă, ca îngrăşământ verde. Culturile intercalate cu plante agroalimentare constau în cultivarea cu plante cu perioadă scurtă de vegetaţie în zonele secetoase pentru menţinerea umidităţii în sol. Acest mod de întreţinere a solului nu este posibil decât în zonele cu multe ploi sau cu irigații. În regiunile secetoase este mai bine de menţinut ogorul negru în cursul verii.
Mulcirea solului
Mulciul poate fi natural şi artificial. Ca mulci natural se folosesc resturile vegetale din gospodărie (paie, coceni, frunze, rumeguş, fânul de proaspătă calitate) care, fie întregi, fie tocate, acoperă terenul într-un strat uniform de 10-15 cm, strat ce permite pătrunderea în sol a apei, aerului şi cădurii, dar împiedică pierderea apei, pătrunderea luminii şi creşterea buruienilor. Ca mulci artificial se foloseşte folia neagră de polietilenă sau cea transparentă. Practica mulcirii s-a generalizat pe rândurile de pomi pe o lăţime de 1,5-2 m, în special la plantaţiile intensive şi superintensive amplasate pe terenurile nisipoase şi în zonele secetoase, precum şi în culturile de căpşuni.
Combaterea brumelor şi îngheţurilor târzii
Brumele şi îngheţurile târzii pot surprinde pomii în fenofaza de umflare a mugurilor floriferi şi chiar în plină floare. Cel mai des afectate sunt speciile cais, migdal, piersic şi cireş, care înfloresc timpuriu. Pentru protejarea livezilor, cea mai accesibilă şi mai ieftină metodă rămâne fumigaţia, respectiv arderea unor materiale uşor de aprins şi care produc fum mult. Condiţia esenţială este ca arderea să fie înceată, să nu producă flacără. În aceste scopuri se caută din timp bălegar păios, semiuscat, turbă, gunoaie, buruieni uscate, vreascuri, resturi de cauciuc şi alte materiale care amestecate pot servi la pregătirea grămezilor fumigene. Pentru fiecare hectar de livadă sunt necesare 150-200 asemenea grămezi de material fumigen care se distribuie la 8-10 m una de alta, printre rândurile de pomi, nu numai pe alei şi, pe cât posibil, să fie perpendiculare pe direcţia vântului dominat. Grămezile cu materiale fumigene trebuie să ardă (să producă fum) până la răsărirea soarelui şi au un efect bun numai la o scădere a temperaturii la -2…-3°C.
Erbicidarea se va efectua numai pe timp liniştit, fără vânt. Cercetările efectuate în domeniu, precum şi practica de producţie au arătat că, dintre speciile pomicole cultivate, seminţoasele şi în special mărul suportă cel mai bine erbicidarea. În aceste plantaţii pot fi folosite cu succes atât erbicidele sistemice, cât şi cele de contact sau totale.
Autor: Anca LĂPUȘNEANU