Importanta treieratului si dezmiristirei brazdelor si reguli de urmat

, , ,

Cultivatorii de grau din intreaga tara se pregatesc pentru treieratul graului sau, in functie de regiune, au inceput deja aceasta activitate. Cu toate ca anul agricol curent nu se arata la fel de profitabil precum precedentul, sunt asteptate recolte multumitoare in majoritatea regiunilor tarii.

La fel ca toate lucrarile agricole desfasurate pana in acest punct, si treieratul trebuie supus unor reguli clare, care sa asigure o productivitate cat mai mare a graului recoltat, dar si pentru a evita deprecierea calitatii boabelor.  Mai mult, la fel de importante sunt si operatiunile desfasurate imediat dupa recoltare. Acestea vor asigura continuitatea parcelei si o vor pregati corespunzator pentru urmatoarea cultura ce va fi infiintata pe aceasta.

In cele ce urmeaza vom vom vorbi despre principalele reguli ale treieratului si vom prezenta importanta dezmiristirii, dupa recoltare.

Cand se realizeaza treieratul

Cu toate ca atunci cand vine vorba despre o perioada optima de treierat, parerile specialistilor sunt impartite, exista o opinie generala, conform careia, boabele trebuie recoltate atunci cand ajung la o umiditate de 14-15%, cand planta ajunge la o maturitate deplina.

In anumite cazuri, din cauza limitarilor tehnologice de recoltare in timp util, graul poate fi recoltat si cand umiditatea bobului este de 18%, pentru a nu fi intarziata perioada de recoltare si pentru a limita pierderile generate de scuturare sau depreciere a calitatii bobului de grau. Din acest motiv, cei mai multi fermieri evita ca graul sa scada sub o umiditate de 13% la recoltat, tocmai pentru a limita pierderile. Afla mai multe despre indici de calitate la grau si de ce sunt importanti.

Cum se realizeaza treieratul

Pentru cele mai bune rezultate, specialistii recomanda recoltarea graului intr-o perioada de pana la 5-8 zile, indiferent de dimensiunile parcelei, cu o combina autopropulsata, printr-o singura trecere. In functie de conditiile meteo din zilele recoltarii, se recomanda reglarea combinei, astfel incat recoltarea sa se desfasoare fara a cauza spargerea boabelor de grau.

Cu toate acestea, recoltarea printr-o singura trecere se poate realiza doar in lanurile neimburuienate, cu plante de cultura dezvoltate uniform  si necazute. In cazul in care exista o dezvoltare neuniforma a graului, sau care prezinta buruieni dese, precum musetelul, atunci poate fi necesara o recoltare divizata, in doua faze. Pentru a o desfasura, este necesara taierea plantelor aflate la o inaltime de 15-20 de centimetri cu vindroverul si lasarea acestora pe camp, pentru cateva zile, pentru a se usca. In a doua faza se va desfasura treieratul cu combina, care este prevazuta cu ridicator de brazda.

Dezmiristirea terenului dupa treierat – importanta

Pentru ca succesul unei activitati agricole necesita decizii luate pe termen lung, pregatirea unui teren pentru urmatorul an de cultura incepe imediat dupa recoltarea celei actuale. Astfel, imediat dupa recoltare, se va incepe dezmiristirea terenului, care va asigura un nivel optim de umiditate a solului si va pregati corespunzator terenul pentru urmatoarea cultura.

Potrivit specialistilor, un teren dezmiristit corespunzator va contine cu aproximativ 12% mai multa apa, dar si concentratii de nitrati si fosfor de cel putin 5 ori mai mari decat in cazul unui teren care nu a fost supus unei astfel de lucrari.

Un alt beneficiu al dezmiristirii este scaderea efortului la tractiune atunci cand se va desfasura aratura, ceea ce garanteaza atat o aratura mai rapida, cat si o scadere a consumului de combustibil.

Cum se realizeaza dezmiristirea?

Dezmiristirea este operatiunea prin care solul este lucrat cu grapa, cu discuri de o adancime cuprinsa intre 3 si 12 centimetri. Este o operatiune ce precede aratura si care se realizeaza cu scopul de asigura solului o umiditate optima infiintarii unei noi culturi, dar si pentru a favoriza acumularea de nutrienti benefici plantelor.

Prin dezmiristire, se urmareste si folosirea paielor ramase de la ultima cultura pe post de ingrasamant, prin integrarea acestora in sol, cu scopul de a se descompune si de a forma substante nutritite, necesare dezvoltarii plantelor.

Skills

Posted on

November 27, 2023

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Translate »